Peeling-ul chimic și noua gamă Doctor Babor PRO

Ne-am propus să povestim azi puțin despre un tratament pe care noi nu l-am susținut până acum – și anume peelingul chimic. Credem că există multe soluții, tratamente și proceduri benefice tenului și pielii, înainte de a apela la un peeling. În urma unui astfel de tratament, pielea rămâne roșiatică și arsă (similar arsurii solare), necesită multe zile de recuperare, timp în care nu e posibilă expunerea la soare sau chiar ieșirea din casă. 

Acum însă descoperim inovația gamei Doctor Babor Pro, care reinventează conceptul de peeling chimic superficial. Această procedură este sigură și eficientă contra petelor acneice, cicatricilor, ridurilor fine sau semnelor de îmbătrânire. 

După ce ai finalizat tratamentul cu Doctor Babor Pro, pielea își recapătă strălucirea, netezimea și finețea – în plus, NU arde stratul de piele (precum alte peeling-uri chimice), NU trebuie să eviți expunerea la soare, ci îți reiei rutina zilnică fără probleme – totul datorită acestui tratament superior, diferit de cele clasice.

Înainte de toate, să înțelegem cele 3 tipuri de peeling chimic:

  • superficial – ingredientul cheie fiind acidul glicolic (AHA), care acționează ca un exfoliant asupra stratului subțire de piele de la suprafață, și care tratează riduri fine, puncte negre sau coșuri, dar și pete maronii cauzate de expunerea îndelungată la soare. Acesta este tratamentul pe care noi îl vom realiza la salon, datorită noilor produse Doctor Babor Pro.
  • moderat – ingredientul principal este acidul tricloracetic (TCA), care exfoliază la nivelul stratului de piele superficial, și tratează în mod special cicatrici cauzate de acnee, riduri moderate sau profunde, dar și petele apărute pe suprafața pielii.
  • profund – această procedură ajunge în profunzimea pielii și provoacă o arsură intensă, similară arsurii solare. Este cel mai intens tratament dintre cele 3 peelinguri și necesită o serie de măsuri pregătitoare înainte de a-l aplica. Tratează cicatricile adânci lăsate de acnee, riduri profunde sau pete intense în profunzimea pielii.

Gama Doctor Babor Pro propune un peeling chimic superficial, care pune la dispoziție ingredientul cheie pentru acest tratament – acidul glicolic. Acesta este un compus obținut din fructe și face parte din familia de acizi AHA (acid alfa hidroxi). 

Rolul său este de a netezi și îndepărta celulele moarte și inestetice ale pielii, în timp ce accelerează regenerarea celulelor tinere, pentru a oferi pielii un aspect uniform și matifiat. Datorită ingredientelor de înaltă calitate din compoziția chimică, este important de menționat că peelingul superficial de la Doctor Babor Pro NU cauzează arsuri la nivelul pielii (ca în cazul altor tratamente utilizate pentru peeling chimic). 

Beneficiile peelingului chimic superficial sunt vizibile pe termen lung și vei observa:

  • Reducerea liniilor și ridurilor fine de expresie din jurul ochilor și gurii
  • Încetinirea procesului de îmbătrânire prematură cauzată de factori externi, precum expunerea la soare sau factori genetici
  • Estomparea cicatricilor, petelor pigmentare sau urmelor lăsate de acnee
  • Stimularea și accelerarea procesului natural de regenerare a pielii

Doctor Babor Pro folosește exclusiv ingrediente de înaltă calitate, fabricate prin precizie și testate intensiv. Aceste produse sunt atent direcționate și individualizate pentru a obține rezultate precise, eficiente și de lungă durată. 

Rezultate imediate:

ten vizibil mai luminos, pori curați, fără înroșire

Solicită o programare online și află mai multe despre peelingul chimic și gama Doctor Babor Pro de la specialiștii Gossip Studio! 

Shopping Cart
Scroll to Top